Viața de la oraș sau viața de la țară?

0 Shares
0
0
0

Una dintre cele mai mari dezbateri pe care o au oamenii în ultima vreme este dacă viața de la oraș este mai bună decât viața de la țară sau invers. Fiecare zonă reprezintă opusul celeilalte, iar avantajele uneia sunt de fapt dezavantajele celeilalte. În timp ce viața la sat are multe avantaje, inclusiv mai puțin zgomot, peisaje frumoase, mai puțină poluare, aer proaspăt și mai puțină aglomerație, statisticile arată că tot orașele sunt în topul preferințelor oamenilor.

În fiecare an, milioane de oameni migrează către aglomerațiile urbane în căutarea unui trai mai bun. Chiar dacă majoritatea dintre ei ar fi preferat să rămână în satele mai puțin stresante, au fost nevoiți  să se mute în orașe din motive economice.

Indiferent din care tabără faci parte și din care zonă provii, trebuie să vizitezi un loc care îmbină armonios peisajele de poveste ale naturii și aerul curat cu facilitățile orașelor: Brașovul. Fiind un oraș de munte se bucură de un nivel mai mic de poluare datorită pădurilor din împrejurimi care au mereu grijă să păstreze aerul curat, iar peisajul oferit de piscurile montane te îmbie să îl alegi nu doar ca următoarea destinație de vacanță ci ca un potențial loc unde să vii să locuiești.

Orice ai decide, pentru început, trebuie să ajungi aici să te convingi că ceea ce îți povestesc este chiar mai frumos în realitate. Cât privește cazarea, am să îți ofer un pont: optează pentru un apartament cu jacuzzi brasov care beneficiază de cea mai splendidă priveliște, de care te poți bucura chiar din jacuzzi-ul de pe balconul camerei tale.

Revenind la dezbaterea începută, iată câteva motive pentru care viața de oraș este mai bună decât viața de la sat.

1.Transportul

Orașele au, în general, sisteme de rețea de transport bine structurate care conectează practic toate zonele frecvent populate . Principalele mijloace de transport includ  transportul rutier, feroviar și aerian. Prin urmare, locuitorii orașelor au diverse alternative atunci când vine vorba de a călători.

Există, de asemenea, alei pietonale și piste destinate pentru mersul cu bicicleta. Pe de altă parte, satele au cele mai slabe sisteme de transport. Drumul principal poate fi bine întreținut, dar alte drumuri laterale care duc spre centrul satului și către ferme sunt rareori asfaltate. Aceste drumuri sunt aproape inaccesibile în timpul perioadelor ploioase când se formează noroi.

2.Telecomunicațiile

Există o acoperire mult mai bună a rețelelor mobile în orașe comparativ cu situația de la sate. Majoritatea companiilor de profil au toate echipamentele instalate în zonele urbane din cauza numărului mare de oameni de aici care le asigură rentabilitatea investițiilor. Rareori se instalează antene de comunicații în sate, ceea ce face ca semnalul din zonele rurale să fie foarte slab. Prin urmare, oamenii trebuie să caute zone cu acoperire înainte de a putea comunica, ceea ce face ca întregul proces să fie obositor și frustrant.

3.Securitatea

Orașele beneficiază de un grad de siguranță al cetățenilor mult mai mare comparativ cu viața de la țară. Orașele au poliție care patrulează non-stop pe străzi pentru a se asigura că cetățenii sunt feriți de pericole.  În plus, există camere de supraveghere peste tot, ceea ce face mai ușoară prinderea infractorilor și soluționarea infracțiunilor. Datorită densității scăzute a populației în zonele rurale, oamenii din sat sunt expuși la o mulțime de riscuri, mai ales din cauza faptului că numărul polițiștilor de aici este mult mai mic.

Desigur că dezbaterea aceasta poate continua la nesfârșit, însă un lucru este sigur: fiecare om își cunoaște prioritățile și va alege în funcție de acestea locația unde își va trăi viața, indiferent de plusurile și minusurile zonei respective.

 

0 Shares