Identitatile istorice, culturale si etnice au fost formate de indivizii care s-au simtit parte din ele si chiar si in zilele noastre, poporul individual depinde de dimensiunile intentionate ale auto-definitiei umane. Si natiunile moderne sunt in esenta diferite fata de grupurile etnice antice, care erau mai dependente de conducatorii lor, de relatiile de familie, dar si vechile natiuni aveau expresii de auto-clasificare intentionata a membrilor lor si a vecinilor lor care au contribuit la autodefinirea lor.
Entitatea etnica a fost o expresie comunicativa a particularitatii (specificitatii) grupurilor individuale, reprezentand grupul ca fiind diferit de vecinii sai. Identitatea etica isi are radacinile in limba, in traditia orala, in religie, in ritualuri si in codurile simbolice comune ale natiunii. Identitatea mai generala (si clasificarea sa in antichitatea clasica) s-a bazat in principal pe limbaj si pe abordari religioase particulare ale realitatii, dar aceste unitati generale aveau doar o valoare limitata.
Ele au indicat doar sentimentul general de apartenenta la o anumita sfera culturala. Astfel de factorii unificatori erau identitatea greaca a Mediteranei estice si identitatea latinizata a provinciilor occidentale ale Imperiului Roman.
Chiar mai putin, aceasta identitate generala a fost resimtita de populatiile vorbitoare de limba celta din Spania pana in Anatolia sau de tracii cu getii si dacii, care au vorbit cu totii in mod similar. Identitatea mai specifica s-a bazat pe grupurile tribale cu origini comune sau pe un fond comun local.
Primul a fost un fenomen unificator deosebit de important pentru populatiile nomade, seminomade si alte persoane fara cultura urbana), in timp ce povestea intemeierii unui oras sau a unui sanctuar tribal care a fost mai mult subliniata de popoarele cu civilizatie urbana sau de cei care se apropiau de aceasta etapa, etnicii din Grecia sau triburile tracilor mai avansate.
Ritualurile funerare sunt si ele elemente unificatoare si definitorii ale unei etnii. Vedeti mai multe pe Repatriere-Romania.ro.
Limba speciala si traditiile religioase speciale au fost factori decisivi pentru pastrarea identitatii etnice intr-un mediu strain si in vasul de topire, precum si pentru identitatile etnice non-latine si non-grecesti, si civilizatia Imperiului Roman. Sursele literare vechi, cum ar fi un discurs al lui Chimerios – un retor, care a trait intre 300 si 380 d. Hr. – ne ofera dovezi interesante despre elementul tracic in eparhia din Tracia din secolul al IV-lea.
Discursul, intitulat Epithalamios eis Seberon, a fost scris de retor pentru nunta unuia dintre elevii sai – Severos. Mireasa era o femeie nobila tracica provenita din Filipopolis. Chimerios, glorificand genealogia mirelui, scoate in evidenta originea sa tracica regala.
Potrivit autorului citat, originea sa in radacinile sale ultraperiferice ajunge la domnitorii traci din localitate si rudele lor pana in vremea lui Chimerios (al 4-lea d.Hr.) cu functii de conducere in societatea si administrarea vietii urbane din Tracia.
Sursa citata ne arata cum mireasa, o femeie tracica nobila, cetatean al Philippopolis in sec. al IV-lea. AD, se mandreste cu originea ei si demonstreaza constiinta identitatii sale tracice.
In armata romana, primele doua secole ale Imperiului Roman aduc suficiente dovezi asupra unitatilor militare compuse din grupuri etnice, dar mai tarziu numarul lor se diminueaza si se schimba pas dupa pas intr-o alta categorie, compusa din vecinii barbari ai imperiului – federati si alti aliati cu identitati straine .
