Ceea ce a fost intotdeauna, din punct de vedere istoric, un adevar incredibil, a devenit, in cele din urma, un adevar inevitabil. Ceea ce, in trecut, se putea vorbi doar in pilde, se poate vorbi acum pe fata si ceea ce, in trecut, se putea descrie doar partial, se poate descrie acum complet.
Acest articol dezbate ideea conform careia adevarata identitate a unei persoane este, in cele din urma, Dumnezeu. Sau, cu alte cuvinte, atunci cand o persoana se considera cu adevarat Dumnezeu, nu este o iluzie.
Mai degraba, experienta de a deveni Dumnezeu inseamna a vedea lucrurile asa cum sunt ele in realitate. Cu adevarat iluzorie este descoperirea adevaratei noastre naturi si realizarea faptului aceasta reprezina existenta fizica materiala. Cand vedem dincolo de aparentele realitatii fizice “normale”, nu mai suntem prinsi in iluzia ca suntem corpurile noastre fizice. Realizam ca adevarata noastra identitate transcende materialul.
Asadar, in loc sa ne percepem ca pe niste persoane prinse intr-un trup fizic, admirand un vast si impersonal univers, ar trebui sa intelegem ca noi suntem Dumnezeu si ca traim prin intermediul unei persoane care isi admira propria frumusete si care reflecta asupra ei insasi, adica asupra Universului, care este Dumnezeu.
Multi oameni sunt familiarizati cu ideea de “Hristos interior”. In “Bhagavad Gita”, cel mai important text sacru al Hinduismului, apare ideea de “Krishna interior”, iar Coranul ne aduce la cunostinta faptul ca Allah este “mai aproape decat vena jugulara”. Scripturile budiste vorbesc despre “Buddha interior”, iar “Adi Grant”, cartea sfanta a religiei Sikh, descrie ca “Dumnezeu este unul singur.
“El este omniprezent si singur locuieste in minte”. Desi multi oameni religiosi cunosc ideea de “Dumnezeu interior”, ei isi imagineaza ca o mia parte din Dumnezeu se afla in interiorul lor, sau poate ca explicatia acestei idei s-ar traduce prin faptul ca Dumnezeu exista in interiorul nostru, sub o forma sau alta.
Cu toate acestea, si alte pasaje din scripturile religiilor lumii precizeaza clar ca Dumnezeu salasluieste intr-adevar in noi, dar si ca Dumnezeu este nedivizat, indivizibil si intotdeauna unul singur. De exemplu, aceasta idee este foarte clar punctata in urmatorul pasaj din “Bhagavad Gita”:
“Chiar daca Sufletul suprem [Dumnezeul interior] pare ca salasluieste in fiinte ca si cum ar fi impartit, El nu este niciodata impartit. El este unul singur.” (Bhagavad Gita, cartea 13, versetul 17).
De asemenea, ideea ca Dumnezeu este o unitate indivizibila formează una dintre tezele centrale ale asa-numitelor religii monoteiste – Iudaism, Crestinism si Islam. Acest lucru este confirmat in ceea ce este denumita in Biblie drept cea mai mare porunca, cunoscuta si sub numele de “schema” si care incepe asa:
“Asculta, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.” (Biblia, Deuteronomul, 6:4)
Asadar, unitatea si totalitatea lui Dumnezeu trebuie gasite in fiecare dintre noi. Acesta este misterul sintagmei “toti in toate”, o idee des exprimata in Noul Testament si care se regaseste, de asemenea, si in Bhagavad Gita, dupa cum demonstreaza urmatorul pasaj:
“Cel cu Sinele unit prin yoga, a carui perceptie este aceeasi peste tot, vede Sinele in toate fiintele si toate fiintele în Sine; el priveste pretutindeni la fel.” (Bhagavad Gita, 6:29)
De asemenea, strans legata de aceasta idee de “toti in toate”, sau ideea conform careia inauntrul unei persoane salasluieste toata existenta, este taina Imparatiei Cerurilor. Pentru ca, asa cum se mentioneaza in Biblie, imparatia cerurilor este inlauntrul nostru, asa cum este descris de catre Iisus in Evanghelii. Iar Evangheliile marturisesc urmatoarele:
“Imparatia lui Dumnezeu nu va veni in chip vazut. Si nici oamenii nu vor zice: <>. Caci, iata, Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru.” (Biblie, Luca 17:21)
Aceasta diagrama, in afara de faptul ca arata unitatea esentiala a tuturor religiilor lumii, ilustreaza si faptul ca toate religiile au o parte exoterica sau vizibila, dar au, de asemenea, si un aspect ezoteric sau ascuns. In sectiunile exterioare ale diagramei, sunt reprezentate fatetele exoterice ale religiozitatii mondiale.
Aici gasim regulile, ritualurile si reglementarile, care difera de la religie la religie. In sectiunile interioare ale cercului sunt reprezentate tradițiile ezoterice. Aici gasim mai multe similitudini intre credintele diferitelor religii ale lumii.
Aproape de centrul diagramei sunt reprezentate diferitele denumiri ale lui Dumnezeu. Daca sapam mai adanc in inima tuturor religiilor adevarate, atunci vom gasi adevarul universal care suntem noi insine si care se numeste Dumnezeu.
Asadar, pentru a recapitula, ideea conform careia Dumnezeu este in noi si, de asemenea, Dumnezeu salasluieste in noi indivizibil si neimpartit este o idee recurenta. Aceasta idee coincide perfect cu ideea transmisa de sintagma “toti in toate”, dar coincide si cu notiunea de “Imparatia Cerurilor” care salasluieste in interiorul unei persoane.
Daca sapam mai adanc in inima religiilor lumii, vom descoperi ca ideea conform careia fiecare dintre noi este Dumnezeu este exprimata mult mai direct. Vom da mai multe exemple si vom incepe cu Islamul. Aici avem citate mistice de la Mohamed, care a spus:
“Omul este misterul meu si eu sunt misterul lui, caci eu sunt el insusi si el este, de asemenea, sinele meu.” (Muhammad, Hadith Qudsi)
El a mai spus:
“Cel care se cunoaste pe sine, acela cunoaste pe Dumnezeu”.
Iar daca examinam istoria Islamului si a unora dintre cele mai mistice secte ale sale, atunci vom gasi din nou credinta, convingerea ca fiecare dintre noi este Dumnezeu. Exemple stau: secta sufi – gruparea mistica a Islamului, secta ismailita si Al Hallaq, ereticul si martirul sarbatorit.
“Cine bea din gura Mea va deveni ca Mine si Eu insumi voi deveni el si toate cele ascunse i se vor dezvalui lui.” (Evanghelia dupa Toma, versetul 108)
De asemenea, in Evanghelia lui Ioan din Noul Testament, capitolul 10, este relatat un incident: Iisus era pe cale să fie omorat cu pietre de catre ceilalti evrei pentru ca pretinsese ca este Dumnezeu. In versetul 34, capitolul 10 din Evanghelia dupa Ioan, Iisus se apara citand din Psalmi:
“Nu e scris in legea voastra ca Eu am zis: <>?” (Biblie, Psalmul 81:6)
Interesant este ca, in Psalmi, pasajul de mai sus este urmat de afirmatia:
“Eu am zis: <>” (Biblie, Psalmul 81:6)
In esenta, aceste doua pasaje exprima doua dintre afirmatiile principale si centrale ale lui Iisus: in primul rand, ca El este Fiul lui Dumnezeu si, in al doilea rand, ca El este Dumnezeu. Dar in acest caz, important este nu numai ca pretinde ca El Insusi, singur, este Fiul lui Dumnezeu sau ca El, singur, este Dumnezeu.
Important este si faptul ca citeaza din Psalm, in apararea propriei sale afirmatii ca este Dumnezeu. Prin urmare, El incearca sa transmita ca fiecare dintre noi este Dumnezeu si, de asemenea, ca toti suntem fiii si fiicele lui Dumnezeu.
De asemenea, daca examinam istoria foarte timpurie a crestinismului, atunci vom descoperi ca, intr-adevar, unii dintre primii crestini erau ca fondatorul lor, mergand in desert si incercand sa atinga o stare de unire si unitate cu Dumnezeu.
Daca analizam hinduismul, avem o situație in care, din punct de vedere istoric, ideea ca fiecare dintre noi este Dumnezeu era imbratisata, fiind reiterata, in mod constant, in vechile texte sfinte indiene, numite “Vedele”. Ideea este intarita si mai mult in textele “Vedanta” (o parte din “Vede”), cunoscute si sub numele de “Upanişade”.
Poate ca ideea conform careia fiecare dintre noi este Dumnezeu a fost mai elaborata in puternicele traditii tantrice mistice ale Indiei. Cu toate acestea, de-a lungul tumultoasei istorii a Indiei, lucrurile s-au schimbat. Abia in Evul Mediu, filozofii si teologii revizionisti au inceput sa modifice adevarul original din spatele hinduismului.
Tot in decursul acestei perioade, au inceput sa se contureze deosebiri intre o persoana si Dumnezeu si intre Dumnezeu si Univers. Aceasta miscare este denumita “miscarea Bhakti” si a facut Hinduismului ceea ce imparatii romani au facut Crestinismului si ceea ce Califii au facut Islamului. Adevarul ca fiecare dintre noi este Dumnezeu a fost modificat si suprimat. Cu toate acestea, chiar si astazi convingerea ca identitatea reala a unei persoane este Dumnezeu este imbratisata pe scara larga in India.
Paralele si corespondente similare pot fi facute cu Budismul, Taoismul si Iudaismul. Daca luam in considerare afirmatiile metafizice ale lui Buddha, textele taoiste si traditiile mistice ale Iudaismului, luate impreuna cu ideea ca fiecare dintre noi este Dumnezeu, atunci vom intelege mai bine cuvintele criptice si, cel mai important, vom intelege mai bine si mai complet care este realizarea spirituala suprema.
Cand vom accepta faptul ca toate religiile lumii tanjesc dupa acelasi adevar, abia atunci vom putea intelege ca “Tao” (in Taoism), “Vidul” (in Budism) si “Ein Sof” (sau “Ayn Sof” in mistica evreiasca) sunt, pur si simplu, denumiri diferite atribuite aceluiasi Dumnezeu. Si, de asemenea, doar denumiri diferite atribuite aceluiasi Dumnezeu suprem, care este numit “Brahman” in Hinduism, “Allah” in Islam si “Cuvantul” sau “Logosul” in “Crestinism. Prin urmare, aceasta idee de unire cu Dumnezeu si de a deveni Dumnezeu este adevarul universal din spatele tuturor religiilor lumii.
Ce ne opreste din a realiza ca noi suntem Dumnezeu?
Pentru majoritatea oamenilor, afirmatia ca identitatea reala a unei persoane este Dumnezeu ar putea parea opaca si de necrezut. Ceva… atat de departe de limitele experientei normale si de simtul realitatii. Majoritatea oamenilor ar putea considera ciudata ideea ca adevarata lor identitate este Dumnezeu; mai mult decat atat, ar putea considera ca aceasta idee contravine tuturor intuitiilor si ipotezelor pe care le au despre ei insisi.
Pentru a putea intelege aceasta situatie, poate fi folosita o analogie utila. Imaginati-va ca intalniti o persoana care a crezut ca Pamantul era plat, asa cum multi oameni, intelepti si neinvatati deopotriva, credeau in trecutul nu atat de indepartat. Acum imaginati-va ca incercati sa-i explicati acelei persoane ca ati putea merge spre Est indreptandu-va spre Vest.
Unei persoane care credea ca Pamantul este plat, ideea ca drumul spre Vest poate duce spre Est ar suna ca o absurditate absoluta. Si totusi, eu, tu, si toti cei care au peste 5 ani, stim si acceptam faptul ca se poate ajunge in Est mergand spre Vest. Noi stim si acceptam aceasta idee pentru ca noi stim ca Pamantul este rotund si nu plat.
Si astfel, prin inlocuirea unei ipoteze cu cealalta, avem capacitatea sa vedem adevaruri pe care, altfel, nu am fi fost in stare sa le vedem. Acesta este motivul pentru care atat de multor oameni le este extrem de greu sa imbratiseze ideea ca adevarata identitate a noastra, a tuturor, este Dumnezeu. Continuam sa fim adeptii unor anumite presupuneri gresite despre noi insine si despre realitate si tocmai aceste presupuneri si ipoteze ne impiedica sa vedem adevarul. Asadar, care sunt aceste ipoteze?
Principala ipoteza care ne impiedica sa realizam ca noi suntem Dumnezeu se numeste Materialism. Cu alte cuvinte, materialismul reprezinta convingerea ca existenta este materiala sau fizica. Am ajuns sa credem ca populam o lume fizica, formata din obiecte materiale si, de asemenea, am ajuns sa ne identificam cu propriile noastre corpuri / trupuri fizice.
Si, in acest fel, ajungem sa credem cu tarie ca natura existentei este fizica si materiala. Ajungem, de asemenea, la convingerea ca experienta sau constiinta noastra subiectiva depinde, oarecum, de corpurile noastre fizice pentru a exista si, de asemenea, ajungem la convingerea ca exista o lume fizica in afara noastra, care este independenta de realitatea noastra interna subiectiva. Aceasta constelatie de credinte inrudite este numita materialism.
Aceasta idee de materialism se opune conceptiei de idealism, care sustine ca esenta existentei este constiinta si ca doar lumea subiectiva este cu adevarat reala. Asadar, aceste doua idei filozofice formeaza cele două tabere concurente in marea dezbatere ontologica despre natura existentei. Aceasta dezbatere intre materialisti si idealisti s-a intins de-a lungul secolelor si chiar de-a lungul mileniilor.
Pozitia dominanta a fost ocupata de tabara materialistilor, intrucat a fost extrem de greu de demonstrat in mod convingator ca tabara idealistilor merita, de fapt aceasta pozitie. Cu alte cuvinte, nimeni nu a avut capacitatea de a demonstra ca toata existenta este constiinta. Noi tindem sa acceptam materialismul – a fost dintotdeauna un fel de ipoteza standard – in acelasi mod in care popoarele primitive credeau ca Pamantul este plat. Si, fara un alt punct de vedere care sa conteste aceasta convingere, ideea unui Pamant plat a fost punctul de vedere dominant.
Asadar, avem o situatie similara cu opozitia dintre materialism si idealism. Cu alte cuvinte, de-a lungul istoriei, pozitia dominanta a miscarii materialismului nu a fost niciodata contestata serios, in adevaratul sens al cuvantului si, in acelasi timp, nu a fost adus nici un argument solid in favoarea miscarii concurente, cea a idealismului.
Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat. In zilele noastre, ipoteza Materialismului poate fi subminata, compromisa, din orice unghi imaginabil: filosofic, spiritual si stiintific. De asemenea, cu ajutorul unor descoperiri recente, facute in ultimele decenii in domeniul matematicii, se poate construi un argument solid in favoarea idealismului.
Unii dintre cei mai mari filozofi, de la de la Platon la Rene Descartes, Immanuel Kant si George Berkeley, sustineau de foarte mult timp faptul ca ipoteza materialismului este eronata inca de la inceput, intrucat nu vom putem avea niciodata anumite cunostinte despre lumea fizica, iar tot ceea ce putem cunoaste cu adevarat este propria noastra constiinta. Cu alte cuvinte, credinta intr-o lume materiala independenta de constiinta noastra nu poate fi decat o presupunere.
Una care nu poate fi dovedita. Filosofii moderni accepta acest lucru, chiar si aceia care cred in materialism. Cu toate acestea, desi accepta defectul din ipoteza materialismului, ar putea contracara ca nici miscarea idealista (convingerea / credinta alternativa) nu poate fi dovedita. Dar tocmai asta au dovedit, pentru ei insisi, de-a lungul istoriei, misticii si fondatorii religiei. Experienta de a fi Dumnezeu nu este doar realizarea suprema a vietii, ci si dovada suprema ca totul este constiinta, simtire.
Experienta de a fi Dumnezeu este experienta unitatii tuturor lucrurilor si totalitatea acelei unitati. In mod normal, ne percepem pe noi insine ca pe o parte din tot unitar, din intreg. Cu alte cuvinte, ca pe un corp / trup uman fizic intr-un vast univers fizic. In aceasta experienta – experienta de a fi Dumnezeu – devenim un intreg, un tot unitar, iar universul fizic (inclusiv trupurile noastre fizice) este perceput ca fiind iluzoriu.
Devenim intregul care este Dumnezeu, devenim tot ceea ce este Dumnezeu si experimentam ceea ce suntem cu adevarat. Atingand aceasta stare, vom intelege ca noi insine suntem generatorii iluziei realitatii fizice. Aceasta este o tema recurenta in religie.
Ideea ca lumea materiala este iluzorie este una foarte veche, care apare din nou si din nou, de-a lungul istoriei si peste tot in intreaga lume. L-am mentionat deja pe Platon, care a descris lumea materiala ca niste umbre proiectate pe peretii unei pesteri intunecate. Si ca, petrecandu-ne vietile de muritori in interiorul pesterii, nu vom vedea decat umbrele. Nu vom vedea niciodata mareata realitate care exista in afara pesterii si nici nu vom vedea obiectele carora, stand in pestera, le vedem doar umbrele.
In hinduism apare conceptul de “Maya”. “Maya” reprezinta aparitia lumii fizice generate prin Lila, care inseamna rezultatul jocului creativ al lui Brahman, care este expresia hindusa pentru Dumnezeul suprem. Aceasta lume fizica creata astfel este pur si simplu iluzorie, iar Dumnezeu devine intrupat in interiorul acestei lumi fizice, alcatuita din simple aparitii. Asa ca Dumnezeu s-a cufundat in aceasta iluzie, care este lumea fizica, preia rolurile unor forme de viata fizica, actionand ca o succesiune infinita de carari ale vietii.
Prin urmare, noi toti suntem asemenea personajelor dintr-o vasta piesa de teatru cosmica, iar Dumnezeu este actorul ce da viata acestor personaje. Asadar, o parte din Maya este iluzia sinelui fizic, iar din acest lucru izvoraste convingerea ca avem o esenta spirituala individuala sau un suflet individual, separat (independent) de Brahman sau Dumnezeu.
In Hinduism, aceasta conceptie poarta numele de “atman”. Cu toate acestea, o alta idee recurenta pe care o regasim in hinduism descrie modul in care yoginul sau adeptul mistic este capabil prin yoga sa opreasca procesul Lila sau jocul creativ al lui Dumnezeu. Odata ce Lila inceteaza, el sau ea va avea capacitatea sa vada dincolo de iluzia conceptului “Maya”, va putea transcende lumea fizica iluzorie si, prin urmare, va putea redeveni Brahman sau Dumnezeu.
Facand acest lucru, el sau ea va realiza ca “atman”, sau ideea de “sinele separat de ceilalti oameni si separat de Dumnezeu” a fost, de asemenea, o iluzie. Aceasta este, de fapt, ideea centrala a Hinduismului: ca atman si Brahman sunt unul si acelasi sau, cu alte cuvinte, ca adevarata identitate a unei persoane este Dumnezeu.
In invataturile lui Buddha, apare un concept care corespunde conceptului Maya din Hinduism. Este vorba despre asa-numitul concept sanscrit “sanyatta”, tradus prin “Vidul”. Acest concept descrie modul in care toate obiectele din jurul nostru si toate lucrurile materiale exista doar ca aparente, iar dincolo de aceste aparente este Vidul. Cu alte cuvinte, obiectele si lucrurile nu exista cu adevarat si, prin urmare, singura care exista este constiinta.
Astfel incat, obiectele fizice si lumea materiala exista doar ca niste proiectii ale starii noastre constiente, aceste stari constiente fiind ele insele manifestari ale unicului Dumnezeu (sau, cum este numit in limbajul budist, “Vidul”). Acest sens original este, uneori, interpretat gresit de catre budistii moderni, care considera ca lucrurile sunt doar lipsite de valoare, adica lucrurile pe care le percepem ca avand valoare isi pierd valoarea pentru noi daca ajungem la stadiul in care vedem lucrurile diferit.
Cu toate acestea, o veche legenda descrie modul in care, atunci cand Buddha a tinut o predica despre “sanyatta”, multi dintre cei care il ascultau au suferit, brusc, atacuri de cord. Aceasta poveste nu ar trebui, insa, luata si interpretata literal. A fost creata pentru a arata ca sanyatta este o afirmatie meta-fizica socanta despre natura realitatii, nu doar simple afirmatii despre valoarea relativa a lucrurilor. Aceasta interpretare veridica a conceptului “sanyatta” (“Vidul”) este, astazi, pastrata vie indeosebi in unele dintre invataturile budismului, dar si prin intermediul sectelor budiste Vajrayana din Tibet. De asemenea, faptul ca budismul provine din hinduism sustine ideea ca “sanyatta”si “maya” sunt concepte interschimbabile. Cu alte cuvinte, ambele vorbesc despre natura iluzorie a realitatii.
Ideea de natura iluzorie a realitatii este, probabil, cea mai dezvoltata din hinduism si budism dar este, de asemenea, regasita si in celelalte religii principale ale lumii. In Evanghelii, Iisus atrage in mod repetat atentia asupra unui nivel mai inalt al existentei: un nivel dincolo de lumea fizica. Iar prin cuvintele si predicile sale, El transmite, in mod repetat, ca oamenii nu ar trebui sa-si concentreze timpul si energia asupra lucrurilor si problemelor legate de lumea materiala.
In Coran, Mohamed spune ca “viata acestei lumi nu este decat o diversiune”. Si, de asemenea, intelepetul taoist se intreaba daca nu cumva este, de fapt, un fluture care viseaza ca este om. Atunci cand consideram acest lucru, materialismul, sau credinta intr-o realitate fizica care exista in afara constiintei, ne impiedica sa vedem adevarul suprem din religie, si anume ca noi suntem Dumnezeu.
Apoi, nu este surprinzator faptul ca toate religiile lumii ar trebui sa contina afirmatii si maxime care sa submineze si sa contrazica falsitatea materialismului. Asa cum am mai mentionat, unii dintre cei mai mari filosofi ai tuturor timpurilor au demonstrat ca aceasta credinta a Materialismului nu poate fi decat o presupunere… una nedovedita. Religiiile lumii par a fi unite in a ne transmite ca Materialismul nu este natura reala a lucrurilor.
Si, de asemenea, ca exista ceva deasupra si dincolo de lumea materiala fizica. Ceva mult mai real: adevarata natura a existentei. Si astfel, deplasanadu-ne spre lumea stiintei, descoperim ca, prin intermediul cercetarilor din domeniul fizicii cuantice, adevarurile metafizice ale religiei mondiale si intuitiile somitatilor sunt, astazi, confirmate. Descoperirile din domeniul fizicii cuantice sugereaza cu tarie ca realitatea este, intr-adevar, iluzorie.
Astazi, dupa multe schimbari, stiinta pare sa fi redevenit asa cum era la inceput. Daca studiem istoria si originile stiintei, descoperim ca primii oameni de stiinta, sau “proto savantii”, erau aproape invariabil mistici in conceptia lor sau inclinati spre religie. Recent, insa, prin intermediul descoperirilor din domeniul fizicii cuantice, observam cum stiinta face o intoarcere la unele idei mistice foarte vechi. Asadar, ce este fizica cuantica?
Fizica cuantica este studiul realitatii la scara subatomica si nu reprezinta decat o etapa de dezvoltare destul de recenta, aparuta la inceputul secolului al 20-lea. Ea studiaza substratul universului fizic la o rezolutie extrem de fina, la un nivel subatomic. Ceea ce a descoperit fizica cuantica este ca lumea materiala a materiei este extrem de ciudata si nu este ceea ce credem noi ca este. Fara a ne angaja intr-o discutie prea tehnica, avem unele citate, de la unii dintre cei mai mari fizicieni din ultimul timp, care ne ajuta la ilustrarea situatiei.
De exemplu, fizica cuantica i-a uimit atat de tare pe oamenii de stiinta, incat fizicianul Richard Feynman, distins cu Premiul Nobel, a spus: “Daca credeti ca intelegeti mecanica cuantica, atunci inseamna ca nu o intelegeti cu adevarat!”. Si, de asemenea, regretatul John Wheeler, care a lucrat cu Albert Einstein, a rezumat ceea ce fizica cuantica ne spune despre realitatea fizica prin urmatoarele cuvinte: “Nu exista nici acolo, nici acolo!”.
Mecanica cuantica ne obliga sa punem la indoiala notiunile preconcepute despre realitate si sa contestam ipotezele existente. A scos, intr-adevar, la iveala fisurile existente in structurile noastre de credinta, si anume materialismul, deschizand calea pentru alte idei care trebuie luate in considerare. In acelasi mod in care progresele din astronomie si navigare au inceput sa conteste ideea ca Pamantul este plat sau convingerea ca Soarele se invarte in jurul Pamantului. Astfel incat mecanica cuantica contesta aceasta convingere cu privire la natura existentei, numita materialism. Acest lucru faciliteaza si ajuta la crearea conditiilor necesare pentru acceptarea ideii ca fiecare dintre noi este Dumnezeu. Submineaza ipoteza principala falsa care ne impiedica sa realizam cine suntem cu adevarat.
O alta descoperire destul de recenta a stiintei, relevanta pentru discutia noastra si pentru sustinerea ideii ca adevarata natura a fiecaruia dintre noi este Dumnezeu, este fenomenul numit “entanglement cuantic” (entanglarea cuantica). Mecanica cuantica nu numai ca ne spune ca lumea fizica este iluzorie, dar ne si sugereaza, totodata, ca intregul univers este intr-adevar o unitate unificata si inseparabila.
Atunci cand luam in considerare acest fenomen numit “entanglement cuantic”, descoperit de catre fizicienii cuantici, vom intelege de ce este asa. Entanglarea (din eng. „incurcatura complicata”) este proprietatea mecanica cuantica unde, daca doua particule subatomice ocupa acelasi punct in spatiu in acelasi timp, atunci ele devin un singur tot unitar. Acest lucru da nastere fenomenului numit “non-localitate”, prin care aceste doua particule se pot influenta reciproc instantaneu, chiar daca ambele sunt situate la capete opuse ale universului.
Desi separate in spatiu, ele par sa comunice instantaneu una cu cealalta, ca si cum ar fi o singura si unica entitate. Aceasta proprietate este atat de misterioasa si derutanta, incat chiar si Einstein o considera o imposibilitate. Cu toate acestea, experimentele au dovedit in repetate randuri ca Einstein s-a inselat si ca entanglarea cuantica si non-localitatea sunt, intr-adevar proprietati ale lumii fizice.
Lucrurile devin interesante atunci cand ne gandim ca întregul Univers a pornit de la un singur punct, asa-numita “singularitate a Big Bang-ului” (se refera la ideea ca Universul s-a extins de la o singularitate primordiala fierbinte si densa). Deoarece intregul Univers a ocupat acelasi punct al spatiului, fiecare atom din univers este entanglat (“incurcat”) cu oricare alt atom. Asadar, chiar daca Universul, care a inceput cu Big Bang-ul, s-a extins si s-a separat in ceea ce putem vedea si masura astazi, el tot exista ca un singur intreg, unitar si inseparabil.
Fara nici o indoiala, nimic din toate acestea nu este intuitiv si vine in contradictie cu ceea ce credem, in mod normal, despre realitatea fizica. In mod normal, ni se pare ca “acolo, undeva”, exista o realitate fizica, populata de obiecte separate si distincte, deci cum pot aceste obiecte sa formeze intr-adevar o singura entitate? Dar asta e toata ideea. Mecanica cuantica indeamna sa reexaminam ipotezele existente, sugerandu-ne sa luam in considerare posibilitatea ca realitatea nu este ceea ce pare, ca este cu adevarat iluzorie. De asemenea, mecanica cuantica ne invita sa incepem sa imbratisam ideea ca universul este un “intreg” si, mai mult decat atat, ca noi suntem acel “intreg”. Cu alte cuvinte, noi suntem acel intreg reflectand asupra lui insusi.
Asadar, ceea ce ne impiedica sa realizam ca suntem Dumnezeu este aceasta presupunere numita materialism care, indiferent daca ei stiu sau nu, este convingerea / credinta despre realitate pe care cei mai multi oameni o urmeaza. Asa cum am discutat, aceasta ipoteza este infirmata de descoperirile din domeniul stiintific si, de asemenea, de cercetarile din lumea filosofiei. In plus, potrivit unora dintre afirmatiile metafizice ale marilor religii ale lumii, este un punct de vedere incorect.
Cand ne vom lepada de credinta in materialism, vom incepe sa vedem ca realitatea fizica este, intr-adevar, iluzorie si ca natura existentei este constiinta. Vom ajunge, de asemenea, sa realizam ca toata realitatea este, intr-adevar, o singura constiinta, o singura simtire, adica Dumnezeu, si ca acea constiinta suntem noi. Acesta este adevarul din spatele pozitiei numite “Idealism”, care se opune ideii de materialism, iar dovada sa suprema deriva din experienta directa de a fi Dumnezeu. Cu alte cuvinte, misterul constiintei si misterul lui Dumnezeu reprezinta doua denumiri diferite pentru acelasi mister.
Daca fiecare dintre noi este Dumnezeu, atunci de ce eu nu ma simt ca Dumnezeu?
Cand unei persoane i se spune ca adevarata sa identitate este Dumnezeu, reactia acelei persoane este, in mod normal, una de neincredere si de respingere totala a notiunii. Acele persoane care doresc sa imbratiseze ideea si sa o descopere vor intreba: “Dar daca eu sunt Dumnezeu, de ce nu ma simt ca Dumnezeu? De ce sufar? Asta inseamna sa fii Dumnezeu?” Raspunsul la aceasta intrebare este acela ca, atunci cand ne traim vietile ca fiinte muritoare, nestiind cine suntem cu adevarat, suntem captivi in conditia umana.
Suntem dominati de dorintele si temerile noastre fundamentale. Astfel, noi traim experientele vietii “normale”, simtind placerea si durerea si, in acelasi timp, identificandu-ne cu trupurile noastre fizice. Ne percepem existenta ca pe una fizica si, prin urmare, avem impresia ca ne traim vietile intr-o lume materiala.
In aceasta stare, nu suntem constienti de adevarata noastra natura, care este Dumnezeu. Pentru a ne trezi din aceasta stare, trebuie sa atingem un nivel care este descris in religiile lumii si care este, intr-adevar, scopul final si suprem al calatoriei spirituale. Scopul este cunoscut sub mai multe denumiri: in Crestinism – “Imparatia Cerurilor”, in Islam – “Gradina”, in Hinduism – “Moshka”, iar in Budism – “Iluminarea”.
Cuvantul “Buddha” inseamna, de fapt, “cel trezit”. Acest scop mistic suprem reprezinta starea in care persoana respectiva realizeaza ca adevarata sa identitate este Dumnezeu. Poate fi, de asemenea, descris si ca uniunea cu Dumnezeu. Asadar, asa cum un cabalist evreu se uneste cu “Ein Sof”, adica Dumnezeu, sau asa cum un mistic taoist se uneste cu Tao, tot asa, in celelalte religii, este mentionat echivalentul acestui scop suprem. Din aceasta noua lumina, putem vedea foarte clar ca atat afirmatia lui Iisus conform careia este una cu Tatal, adica Dumnezeu, cat si invataturile sale despre misterioasa Imparatie a Cerurilor, care salasluieste inlauntrul nostru, vorbesc despre acelasi lucru.
Pot exista unele dezbateri in unele cercuri, pentru a stabili daca “Imparatia cerurilor” pe care o regasim in crestinism este echivalenta cu “moksha” pe care o regasim in hinduism, sau daca “gradina” regasita in Islam coincide cu “unirea cu Tao” regasita in taoism. Vor exista intotdeauna persoane carora le este mult mai natural sa vada si sa gaseasca diferentele dintre religii. Cu toate acestea, daca pornim de la premisa rezonabila ca toate religiile lumii tanjesc după acelasi adevar si se inchina aceluiasi Dumnezeu, chiar daca acest “Dumnezeu” are mai multe denumiri, atunci este rezonabil si logic sa presupunem ca scopul suprem al tuturor religiilor lumii este unul si aceeasi.
Daca luam in considerare toate dovezile care sugereaza existenta acestei idei comune in toate religiile din lume, idee care vorbeste despre Dumnezeu interior si despre ideea unirii cu Dumnezeu, atunci ce scop poate fi mai suprem decat atat? Ipoteza facuta aici este ca stadiul adevaratei uniuni cu Dumnezeu este experienta de a fi Dumnezeu si constientizarea adevaratelor noastre identitati.
Rezumat si concluzii
Asadar, adevarata noastra identitate este Dumnezeu. Dar, desi fiecare dintre noi este Dumnezeu, suntem un fel de… Dumnezeu adormit. Si, desi credem ca suntem treji, suntem intr-un vis. Trezirea din somn sau din vis este posibila prin atingerea scopului suprem descris in toate religiile lumii si prin constientizarea adevaratei noastre identitati, adevaratului sine, care este Dumnezeu.
Din punct de vedere istoric, ideea ca identitatea unei persoane este Dumnezeu a fost intotdeauna un adevar greu de crezut. Multi oameni au experimentat acest adevar. Totusi, aceasta idee nu a putut fi comunicata intr-un mod care sa aiba sens pentru cei mai multi oameni. Asadar, de-a lungul istoriei, acest adevar a trebuit sa fie ascuns sau trebuia sa se vorbeasca despre el indirect sau in pilde.
Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat. Consider ca, la ora actuala, adevarul greu de crezut a devenit adevarul imposibil de evitat. Cu alte cuvinte, progresele in cunoasterea umana si in domeniile stiintei, matematicii, filosofiei si teologiei au stabilit conditiile prin care ideea ca fiecare dintre noi este Dumnezeu, poate fi in cele din urma exprimata intr-un mod convingator, captivant si rezonabil.
In cele din urma, referitor la calatoria mistica, precum si la caile si metodele prin care oamenii pot realiza ca adevarata lor identitate este Dumnezeu… la ora actuala, problema este nu numai ca oamenii nu mai stiu calea spre Dumnezeu, dar nici macar nu stiu de existenta acestei calatorii.
Constientizarea adevarului ca fiecare dintre noi este Dumnezeu este preludiul la cercetarea mistica in vederea realizarii adevaratului nostru sine si in vederea trezirii spirituale. Odata ce o persoana este pe deplin constienta de adevarata sa identitate, aceasta cunoastere ar putea duce la o puternica si profunda transformare personala si, probabil, in cele din urma, la atingerea stadiului divin.
